Hermes Arceau Pocket Amazones

DDe fiecare data cand Hermes a lansat un ceas cu cadranul pictat cu email, am ramas placut impresionati. Brandul ne uimeste din nou, cu ceasul de buzunar Arceau Pocket Amazones, care a fost conceput pe baza unei cravate create de Henri d’Origny. Oricat ar suna de ciudat, Henri d’Origny creeaza cravate din anul 1949 si se pare ca are un succes nemaipomenit, mai ales datorita modelelor si combinatiilor de culori abordate. Ceasul Arceau Pocket Amazones intruchipeaza esenta stilului celor de la Hermes. Incearca sa indice criteriile de perfectiune dupa care se ghideaza brandul si ceea ce doresc ei sa lase in urma.

Dupa cum am mentionat si mai sus, cadranul este creat din email, la o temperatura de 800 de grade C. De apreciat multitudinea detaliilor, atat in ceea ce priveste conturul si finisajele, cat si din perspectiva culorilor si a nuantelor. Punctele din partea inferioara a cadranului nu sunt din email, ci din aur, iar fiecare a fost asezata manual. Cureaua, cat si sistemul de prindere al carcasei sunt inspirate din lumea ecvestra si au fost folosite si in trecut, in 1978, de catre Henri d’Origny.

Carcasa de 43 mm este creata din aur roz si are o rezistenta la apa pana la o adancime de 30 de metri. Inauntrul ei se afla un mecanism automat, H1928. Masurand 25.6 mm in diametru si 3.5 mm grosime, acesta are o frecventa de 28.800 de vibratii pe ora si o rezerva de energie de 55 de ore. In total, mecanismul este compus din 220 de component si 32 de jewels. Pe spatele carcasei se afla inscriptia “Pièce unique”, care ii dovedeste unicitatea.

Ceasul Arceau Pocket Amazones este un ceas de buzunar elegant, prin care Hermes arata inca o data, maiestria cu care stapaneste tehnica emailului.

19 June   by | Niciun comentariu | Branduri:

Scrie un comentariu