Sinn dupa jumatate de secol

CCompania Sinn implineste anul acesta 50 de ani de activitate. Toata istoria companiei din acesti ani reflecta o fascinatie si un entuziasm pentru metodele traditionale de masurare a timpului. Helmut Sinn, fondatorul companiei si fost pilot de avioane, si-a inceput cariera de ceasornicar in 1961 cand i s-a dat sarcina de a construi un ceas pentru piloti. Ulterior el a mai fost cautat pentru a crea instrumente de bord pentru avioane ca Tornado, Boeing si Condor.

Primul ceas de succes a fost modelul 140 S cu mecanism automat Lemania 5100, ceas care a fost purtat de astronautul Reinhard Furrer in 1985. Pentru prima data un astfel de ceas ajunge in spatiu. Au fost critici care sustineau ca un ceas nu poate functiona la gravitate zero, dar Sinn si Furrer au reusit sa demonstreze ca se poate. Mai mult, in 1992, bazandu-se in mare parte pe tehnologia modelului 140 S, Sinn a creat ceasul 142 S. Acesta a fost folosit de catre astronautii R. Ewlad si K. Flade in misiunile de pe orbita.
Desi multi sustin ca “S”-ul din denumirea ceasul provine de la Sinn, de fapt acesta este initiala de la “Schwartz” care in germana inseamna negru. In acest moment, modelul 142 S poate fi gasit in colectia Sinn sub numele de “Mark II”, doar ca este mai performant, folosind un mecanism ETA si nu unul Lemania.

In 1993, Sinn isi uneste fortele cu B. Belamich, amandoi introducand pe piata colectia “Bell & Ross by Sinn”. Desi ceasurile lor cuceresc inimile pasionatilor din nenumarate tari, mai ales Franta si SUA, cele doua companii se despart in anul 2001. Acest contract a fost unul foarte benefic pentru ambele parti. “Bell & Ross” au avut sansa de a lucra pe niste modele bine definite, iar Sinn a reusit sa se faca cunoscuta in intreaga lume. In 1994 actiunile companiei Sinn au fost cumparate de Lothar Smidt de la batranul Helmut. Sosirea lui Smidt a fost un imbold pentru intreaga companie, acesta reusind sa introduca noi tehnologii pentru fabricarea ceasurilor. Cele mai mari realizari pornind din 1994 pentru Sinn au fost tehnologiile: Ar-Dehumidifying, DIAPAL, HYDRO, TEGIMENT, Temperature Resistance si nu in ultimul rand, protectia pentru campuri magnetice. Primele doua tehnologii se bazeaza strict pe partea mecanica a ceasurilor, Sinn a reusit sa impiedice “imbatranirea” uleiului, pastrand astfel o frecare cat mai mica intre componente, ajutand la acuratetea mecanismului.

In 2011, la aniversarea de 50 de ani de la infiintare, Sinn a creat 358 Anniversary Chronograph, ceas inspirat din modelul 356 Flieger chronograph. Acest model este unul limitat, in numar de 500 de piese. La exterior este un ceas simplu, elegant, cu o carcasa de 42 mm, cu geamuri din safir, iar ca mecanism se foloseste de unul propriu: Sinn SZ05. Preturile pentru un astfel de model variaza intre 1.950 si 2.175 euro, in functie de curea.

Sunt mult mai multe de spus despre realizariile celor de la Sinn, dar un lucru este cert: au muncit si au castigat. Modelelor sunt demne de aprecierea tuturor, ridicandu-se la standarde inalte din toate punctele de vedere.

5 May   by | Niciun comentariu | Branduri: ,

Scrie un comentariu