Bell & Ross Vintage PW1 si WW1

BBell & Ross lanseaza doua modele „de epoca”.  Ceasurile Vintage PW1 si WW1 sunt variantele moderne ale unor ceasuri de la inceputul secolului al XX-lea, in jurul anilor 1920, cand brandul crea ceasuri militare pentru piloti. Modele de astazi, aduc un tribut ceasurilor care erau folosite in aviatie.

Primul ceas, PW1 este un ceas de buzunar, inspirat dintr-un model din anul 1910. Acesta reprezinta pasiunea brandului pentru ceasurile militare vintage. Este un ceas clasic, cu un design elegant si simplu, care reaminteste de acei domni carora le atarna discret lantul ceasului din buzunar. PW1 este facut din otel inoxidabil si are un diametru de 49 mm. Geamul este convex, din cristal de safir anti-reflexie. Capacul din spate are motive guilloche „Barleycom”. Cadranul este si el convex si are o nuanta de negru galvanic. Indicatoarele si indecsii sunt acoperiti cu un strat luminiscent, iar la ora 6 este cronometrul pentru secunde. Mecansimul ceasului PW1 este unul mecanic, ETA 6497. Rezistenta la apa a modelului este pana la 30 de metri.

Cel de-al doilea model, WW1 aduce un tribut primelor ceasuri de mana care au fost purtate de piloti in anii 1920. Este foarte interesant modul de prindere al curelei de carcasa: elementele de prindere sunt sudate si intre ele este un arc, pentru ca purtatorul sa poata schimba cureaua dupa preferinte. Cureaua adauga un plus de eleganta modelului, fiind din piele neagra. Carcasa modelului este de 45 mm si este facuta tot din otel inoxidabil. Cadranul pastreaza acelasi design ca cel al ceasului de buzunar, iar geamul este si aici convex si din cristal de safir. Din ce ne-am putut da seama uitandu-ne pe site-ul oficial Bell&Ross, sunt trei variante ale acesui model si , in functie de varianta, difera si mecanismul. Ceasul WW1-96, are un mecanism automat ETA 2896 si un afisaj pentru data la ora 3. Varianta WW1-97, are indicatorul pentru rezerva de energie la ora 8 si un mecanism automat ETA 2897. Ultimul tip, WW1-90, are atat afisajul pentru data, cat si cel pentru rezerva de energie si un mecanism automat ETA 2890. In afara de aceste specificatii, ceasurile sunt identice. Toate au trei indicatoare luminoase si o rezistenta la apa pana la 50 de metri.

Nu este nimic oficial, dar exista zvonuri cum ca aceste modele vor fi vandute la un pret in jur de 4.500 de dolari.

29 September   by | 1 comentariu | Branduri:

Comentarii

Pingback Bell & Ross PW1 si WW1 Argentium | 10 si 10 (18-10-2012 ; 12:14 pm) #

[…] vorbit mai demult despre ceasurile PW1 si WW1 de la Bell & Ross. Acum, brandul relanseaza aceste doua modele, nu numai sub un alt […]

Scrie un comentariu