Christophe Claret Adagio

CChristophe Claret participa acum la Grand Prix D’Horlogerie de la Geneva cu ceasul Adagio. Modelul este unul clasic, in care brandul a incercat sa respecte traditiile privind mecanismul si exteriorul. Pentru a aduce un tribut primului mecanism propriu creat, care a fost lansat acum 20 de ani, brandul a echipat acest model cu un minute-repeater. Mecanismul indica orele, sferturile de ora si minutele cu ajutorul unor gonguri atent asezate pentru a nu se atinge intre ele. Observam si o atentie deosebita acordata cadranului. Eleganta este impusa de acea culoare neagra mat si stralucitoare. Este interesant si modul de „umplere” al cadranului: indicatoarele pentru ore si minute se plimba delicat printre celelalte functii ale ceasului. Intre orele 1 si 2 este un cadran pentru timpul prezent, iar in interiorul lui se afla un indicator pentru zi/noapte. La ora 9 este un afisaj rar intalnit pentru secunde, iar la ora 6 gasim afisajul pentru data.

Carcasa are un diametru de 44 mm, o grosime de 13.9 mm, o rezistenta la apa pana la 30 si este facuta din aur roz. Butoanele pentru minute-repeater si setari sunt dispuse de-a lungul carcasei intr-o maniera delicata. Mecansimul este mecanic, are o frecventa de 18.000 de vibratii pe ora si o rezerva de energie de aproximativ 48 de ore. Ceasul se foloseste de un calibru SLB88, iar mecanismul este un ansamblu de 455 de componente. Cureaua ceasului este din piele neagra si are o catarama din aur roz.

Acest model este in editie limitata de numai 8 exemplare, iar pretul unui model este de 268.000 de franci elvetieni. Credem ca ceasul Adagio va impresiona juriul de la Geneva; asteptam sa vedem in ce masura va face acest lucru.

6 October   by | Niciun comentariu | Branduri:

Scrie un comentariu