Franck Muller Tourbillon Lady

DDupa lansarea ceasului Crazy Hours Totally Switzerland, Franck Muller a creat un model asemanator adresat femeilor. Ceasul Tourbillon Lady automatic, din colectia cu acelasi nume, este conceput in special pentru doamnele care iubesc ceasurile si doresc un mecanism performant intr-o carcasa eleganta. Ceea ce este cu adevarat special la acest model este tourbillonul. Acesta este la ora actuala cel mai mic tourbillon din lume, avand un diametru de 11.6 mm.

Modelul are carcasa curbata, cu laturi rotunjite, cu un remontoar delicat si cu o curea prinsa subtil de carcasa. Ceasul este facut din aur alb de 18k, are o latime de 30.3 mm, o lungime de 42.25 mm si o inaltime de 10.4 mm. Pe ambele parti ale carcasei sunt geamuri din cristal de safir, anti-reflexie. Cadranul, alb, pastreaza acea caracteristica a brandului de a avea indecsii mari si bine definiti. Si indicatoarele, doua la numar, au acelasi model cu cele folosite de brand la majoritatea ceasurilor pentru femei. Mecanismul, observabil prin geamul din spate, este automat si alcatuit din 250 de componente. Are un micro-rotor de 5.5 mm si o dimensiune de 27.8 x 24.2 x 5.1 mm. Mecanismul are 35 de jewels, o frecventa de 18.000 de vibratii pe ora si o rezerva de energie de aproximativ doua zile. Majoritatea componentelor mecanismului sunt slefuite si gravate manual. Tourbillonul este incadrat in dreptul orei 6 si are o inima prinsa deasupra in 3 suruburi. Cureaua este din piele de aligator si pe spate are cusaturi albe. Pe capac vedem gravate intialele brandului, iar pe cadran este numele complet, sub ora 12.

Majoritatea ceasurilor pentru femei semnate Franck Muller sunt fie pline de diamante si pietre pretioase, fie foarte stridente. Tourbillon Lady este o incercare reusita de imbinare a unui mecanism precis cu o carcasa eleganta si simpla.

27 September   by | Niciun comentariu | Branduri:

Scrie un comentariu