Victorinox Night Vision

DDesi am vorbit destul de rar despre cei de la Victorinox, am observat ca ei lanseaza ceasuri un aspect destul de personal, care se axeaza pe un stil sport si practic. Ceasul Night Vision are un design mai obisnuit si a fost conceput, dupa cum ii spune si numele, pentru a fi usor de citit si in intuneric.

Prima data, ceasul a fost creat in 2003, iar acum este lansata o varianta imbunatatita a modelului. Pentru a fi vizibil in intuneric, dar pentru a nu ii fi afectata energia, brandul a ales LED-urile pentru a spori lizibilitatea ceasului. Prin apasarea butonului din partea stanga, cadranul va fi iluminat de un LED albastru, iar la a doua apasare, lumina va deveni alba. Brandul sustine ca raza de lumina alba poate ajunge pana la un kilometru. Dupa trei apasari de buton se intra in “modul stroboscopic”.

Night Vision a fost purtat de o echipa germana in cursa Siberian Black Ice. Aceasta intrecere presupune un traseu de 610 km, parcurs pe jos si pe schiuri, pe langa lacul Baikal. Ceasul a rezistat si la temperaturi de -40 de grade Celsius, membrii echipei sponsorizate de Victorinox sustinand ca nu au avut probleme cu acest model.

Ceasul este creat din otel inoxidabil si are un diametru de 42 mm. Remontoarul are o protectie din acelasi material, iar carcasa este rezistenta la apa pana la o adancime de 50 de metri. Mecanismul, spre surprinderea multora, este unul cuart, Ronda 705. Night Vision poate avea cureaua din otel inoxidabil sau din piele.

Cei de la Victorinox nu au specificat pretul, ceasul nefiind inca lansat oficial pe piata.

16 October   by | Niciun comentariu | Branduri:

Scrie un comentariu